Viața în California

Dacă și tu te afli de ceva timp în afara țării, probabil ai avut deja sentimentul acela când te simți stingher, de parcă nu ești nici de aici, nici de acolo, că în momentul în care începi să vorbești, te întreabă cineva “Where are you from?”, și bineînțeles că îți imaginezi că nu te-a înțeles din cauza accentului atât de evident, că doar abia ce ai ajuns pe teritoriu străin.

Mi s-a întâmplat, nu o dată, ci de mai multe ori, recent chiar și la noul job, unde “surprinzător” lumea mă recunoaște după “fata cu accentul ăla frumos.” Nu m-a măcinat niciodată faptul că vorbesc cu accent, atât în spaniolă, cât și în engleză, ci am fost mai mereu preocupată să îmi încarc bagajul de cunoștințe cu mult vocabular și experiențe care să îmi deschidă noi orizonturi în ceea ce privește învățarea unei limbi străine. În primele luni în Mexic, majoritatea oamenilor cu care interacționam îmi spuneau că vorbesc spaniola de parcă aș fi braziliancă. Acum că sunt în California, mulți îmi spun că vorbesc engleza cu accent de mexicancă, așa că percepția pe care fiecare persoană o are asupra ta nu neapărat te reprezintă pe tine.

Și pentru că zilele acestea se împlinește o lună de când am început să lucrez, mi-am amintit de drumul pe care l-am parcurs pentru a ajunge în sfârșit unde mi-am dorit. Încă de când m-am mutat în California, din septembrie anul trecut, am început să trimit CV-ul la diferite companii, cu speranța că am să primesc măcar un telefon, urmat mai apoi de un interviu.  După experiența din Mexic, eram deja pregătită mental și sufletește pentru lunile ce aveau să urmeze așa că m-am înarmat cu multă răbdare, entuziasm și cel mai important, încredere de sine și am început maratonul de căutat joburi.

Pentru mine a fost foarte important să nu-mi subestimez cunoștințele acumulate de-a lungul anilor și capacitatea de a învăța lucruri noi doar pentru simplu fapt că engleza este a treia limbă pe care o vorbesc. Cel mai bun sfat pe care l-am primit în ceea ce privește vorbitul unei limbi străine, și pe care incerc să mi-l amintesc mereu, este să vorbesc fără să mă grăbesc. Să fac pauză între cuvinte și să nu încep să turui tot ce am de zis, doar pentru a scăpa rapid din situație, pentru că tot ceea ce voi primi în schimb este un răspicat “Can you repeat that again?”

Teoria sună bine, dar ce facem cu emoțiile? Emoțiile alea pe care oricum nu le poți controla chiar dacă ai da interviul în limba română, acum unde mai pui că trebuie să vorbești în engleză, în fața unui grup de oameni care stau ochi și urechi numai pe tine.  Eu am avut emoții încă de la primul interviu, însă au fost emoții constructive, care m-au ajutat să îmi accept plusurile și minusurile și care m-au pregătit de fiecare dată pentru o nouă experiență.  

Două lucruri sunt cele care mi-au fost de mare folos pe tot parcursul acestui proces de interviuri:

  • Înainte de fiecare interviu, îmi pregăteam un set de întrebări și răspunsuri în funcție de poziția pentru care aplicam.  Răspunsurile pe care le practicam nu erau copy-paste după vreun site de job hunting, ci situații reale din experiențele mele acumulate de până atunci atât din viața profesională cât și personală.  După ce știam ce vreau să transmit îmi înregistram răspunsurile pe telefon și apoi îmi ascultam vocea, tonalitatea și cât de repede vorbeam. Repetam exercițiul acesta de mai multe ori pentru același interviu, pentru că eu tind să vorbesc foarte repede, nu contează în ce limbă, câteodată gandesc în română dar transmit ideile în spaniolă, sau gândesc în spaniolă și încep să vorbesc în engleză.  După câteva serii de întrebări și răspunsuri cu mine însămi, reușeam de cele mai multe ori să îmi organizez gândurile și să transmit mesajul propus.
  • În cele șase luni de căutări am avut destule interviuri cât să mai pierd din emoții și să mă obișnuiesc un pic cu dinamica lor. Majoritatea persoanelor cu care am dat interviu, ridicau un pic din sprâncene, a nedumerire, atunci când dădeau cu ochii de experiențele mele anterioare, atât de internaționale. Așa ca am ales de fiecare dată să sparg gheața cu un scurt istoric despre mine, de unde vin, pe unde am umblat și cel mai important de ce am ajuns aici. Această scurtă introducere nu numai că m-a ajutat să îmi canalizez emoțiile dar mi-a și dat oportunitatea să deschid un dialog mult mai relaxat și sincer.

Privind în urmă, tot ce pot să spun este că zicala “ce-i al tău e pus deoparte” s-a dovedit întotdeauna adevărată pentru mine. Aveam nevoie de câteva interviuri eșuate pentru a prinde încredere, experiență, și curaj. Și când în sfârșit mi-a venit rândul să mă bucur de o mică victorie, am înțeles că toate se întâmplă cu un rost, și că viața nu se măsoară în zile ci în emoții.

Add comment

Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

Iuliana Papuc Profile

11206043 763158690460047 5993721621851537990 n
Salut, eu sunt Iuliana, am 29 de ani și sunt pasionată de călătorii, limbi străine, cărți, și aventuri în aer liber.  
De șapte ani locuiesc în străinătate...

Recomandare de Lectura

image
image

Parteneri

Mi Tutor Logologo

BannerTravelanguaging

Articole Interesante

logotest1